kit de autoamtizare Viadrus Regler

Cum să alegi un kit de automatizare pentru centrala ta pe lemne?

Ce este un kit de automatizare pentru centrala pe lemne?

 

Un kit de automatizare este un sistem electronic inteligent conceput pentru a gestiona și optimiza procesul de ardere în cazanele pe combustibil solid (lemne, cărbune).

În esență, sistemul monitorizează constant temperatura apei din cazan cu ajutorul unui senzor și, pe baza valorii setate de utilizator, controlează fluxul de aer introdus în focar. În loc să reglați manual clapeta de tiraj, kitul realizează un tiraj forțat controlat.

Astfel, centrala funcționează mult mai eficient, menținând un confort termic constant în locuință și realizând un consum optimizat de combustibil (lemnul arde complet, nu mocnește).


Ce conține un kit de automatizare?

 

Kitul standard de automatizare include componentele de bază necesare pentru controlul arderii:

  1. Controlerul electronic (Regulatorul): Acesta este "creierul" sistemului. Procesează datele de la senzorul de temperatură al cazanului și emite comenzi către celelalte componente (ventilator și pompe).
  2. Ventilatorul (Suflanta): Montat pe ușa inferioară a cazanului, acesta introduce forțat aerul necesar arderii. Turația ventilatorului este modulată de controler pentru a menține temperatura apei la valoarea dorită (control PID).
  3. Senzori de temperatură: Sonde (de tip NTC) necesare pentru a măsura temperatura cazanului și, după caz, temperatura boilerului de apă caldă menajeră (ACM).


Opționale și extensii importante:

Denumire Rolul în sistem
Senzor Gaze Arse (Senzor PT-1000) Permite controlerului să țină cont de temperatura gazelor din coșul de fum și să controleze ventilatorul în funcție de acești parametri, optimizând astfel procesul de ardere.
Termostat de Cameră Permite controlerului să țină cont de temperatura din locuință. 

 


 

Cum alegi kitul potrivit pentru centrala ta?

Alegerea unui kit implică verificarea a trei aspecte esențiale:

 

1. Compatibilitatea fizică și puterea ventilatorului

  • Puterea Caznului: Asigură-te că ventilatorul este dimensionat corespunzător puterii centralei tale, de exemplu ventilatorul Regler RF05 este pentru centrale de 18-30 kW. Un ventilator subdimensionat nu va asigura o ardere eficientă, iar unul supradimensionat poate irosi energie și afecta tirajul.
  • Montajul: Verifică dacă flanșa ventilatorului se potrivește cu ușa de admisie a aerului de pe centrala ta (sau dacă ai nevoie de un adaptor).
Model ventilator Recomandat pentru centrale
RF-03 între 18-30 kW
RF-04 între 18-30 kW
RF-05 între 18-30 kW
RF-06 între 35-50 kW
RF-07 între 35-50 kW
RF-08 între 50-80 kW

 

 

2. Funcțiile controlerului (pompele controlate)

Controlează corect pompele din sistemul tău. În funcție de complexitatea instalației, trebuie să alegi un controler capabil să gestioneze:

  • Pompa de circulație principală (IC): Aceasta pornește doar când apa din cazan atinge o anumită temperatură, prevenind deteriorarea cazanului și transferând eficient căldura.
  • Pompa de boiler sau apă caldă menajeră(ACM): Dacă ai boiler, ai nevoie de un controler cu două ieșiri de pompă.
  • Pompa anti-condens (ByPass): Necesare pentru cazanele pe fontă sau cele cu temperatură critică de retur, controlerele mai avansate pot gestiona și aceste pompe. 
  • Pompa de încărcare puffer (Puffer): Necesar dacă aveți un puffer, controlerul va compara temperatura din cazan cu cea din puffer și va porni pompa doar dacă temperatura din cazan este mai mare decât cea din puffer.

 

3. Sarcina electrică totală admisă de controler

Un aspect tehnic crucial în alegerea kitului este sarcina electrică totală admisă de controler.

Atât ventilatorul, cât și pompele de circulație (IC, ACM, Puffer etc.) au un consum electric exprimat în Wați (W) care nu trebuie să depășească sarcina maximă admisă pe ieșire sau sarcina totală specificată de producătorul controlerului. 

Depășirea acestei limite (prin conectarea unor pompe prea puternice sau a prea multor pompe) va duce la supraîncălzirea, arderea și defecțiunea prematură a controlerului electronic, anulând orice garanție. Prin urmare, verificați întotdeauna puterea nominală a fiecărei pompe și a ventilatorului pentru a vă asigura că suma lor nu depășește capacitatea totală a controlerului.

Soluție pentru sarcini mari:

Sarcina electrică impusă de pompe poate fi depășită în siguranță prin utilizarea unui releu extern (contactor). În acest scenariu, controlerul nu alimentează pompa direct, ci doar comută bobina releului (o sarcină foarte mică), iar releul preia sarcina electrică mare a pompei direct de la rețea.

Această metodă este aplicabilă doar pompelor! Utilizarea unui releu extern pentru ventilator nu este permisă, deoarece ventilatorul necesită modulare automată (reglare a turației) de la controler. Un releu ar furniza ventilatorului doar tensiune On/Off, ceea ce ar anula funcția inteligentă de modulare a arderii, care este esențială pentru eficiența centralei.


Funcțiile de protecție integrate

Pe lângă rolul său de optimizare a arderii, controlerul electronic este dotat cu funcții critice de siguranță, care protejează atât centrala, cât și instalația. Printre cele mai importante se numără:

  • Protecția la supraîncălzire, care monitorizează constant temperatura cazanului și oprește imediat ventilatorul dacă aceasta depășește pragul critic de 85°C, pornind simultan toate pompele din sistem pentru a preveni fierberea apei.
  • Protecția Anti-Îngheț, care pornește automat pompele de circulație dacă temperatura apei scade sub 5°C, prevenind deteriorarea conductelor și a centralei în sezonul rece. 
  • Protecția Anti-Gripare Pompă (Anti-Stop), care pornește pompele pentru câteva secunde, o dată la 7-14 zile (în afara sezonului de încălzire), prevenind blocarea rotorului din cauza inactivității prelungite.
Înapoi la blog